Africa rămâne regiunea cu cea mai scăzută electrificare la nivel global. Conform Băncii Mondiale, peste 600 de milioane de oameni de pe continent nu au încă acces la electricitate. Prin urmare, politica energetică este strâns legată de industrializare, crearea de locuri de muncă și reducerea sărăciei.
În plus, Agenția Internațională pentru Energie notează că Africa reprezintă mai puțin de 4% din emisiile globale legate de energie. Cu toate acestea, se confruntă cu o cerere energetică în creștere pe măsură ce populațiile se extind și urbanizarea accelerează.
Drept urmare, incluziunea energetică a devenit centrală în planificarea economică. Guvernele susțin că restricționarea investițiilor în hidrocarburi ar putea încetini creșterea infrastructurii și slăbi stabilitatea fiscală în statele producătoare.
Accesul la capital rămâne inegal. Creditorii multilaterali, inclusiv Banca Africană de Dezvoltare, au crescut finanțarea legată de climă. Cu toate acestea, investițiile private în infrastructura energetică la scară largă rămân limitate de percepțiile privind riscul și obstacolele de reglementare.
În același timp, producătorii africani de energie continuă să caute parteneriate diversificate. Angajamentul cu Asia s-a extins, în special în gaz natural lichefiat, rafinare și infrastructură în aval. Între timp, fluxurile de capital din regiunea Golfului sunt din ce în ce mai vizibile în dezvoltarea în amonte și platformele regenerabile.
În consecință, incluziunea energetică nu mai este prezentată ca o alegere binară între combustibili fosili și surse regenerabile. În schimb, factorii de decizie politică subliniază tranzițiile treptate susținute de finanțare combinată și transfer de tehnologie.
Gazul natural continuă să aibă un rol proeminent în strategiile energetice naționale. Țări precum Nigeria, Mozambic și Senegal consideră gazul ca un combustibil de tranziție care poate extinde generarea de energie în timp ce susține veniturile din export.
Mai mult, proiectele gaz-energie sunt adesea poziționate ca catalizatori pentru clustere industriale. Fabricile de îngrășăminte, petrochimicalele și facilitățile de producție depind de o aprovizionare de bază fiabilă. Prin urmare, limitarea investițiilor în amonte ar putea avea implicații macroeconomice mai largi.
Datele de la Fondul Monetar Internațional sugerează că economiile exportatoare de energie se bazează foarte mult pe veniturile din hidrocarburi pentru a stabiliza balanțele externe. În acest context, strategiile energetice incluzive sunt considerate esențiale pentru reziliența fiscală.
Deși angajamentele globale de decarbonizare se intensifică, guvernele africane continuă să pledeze pentru responsabilități diferențiate. Ele susțin că finanțarea pentru dezvoltare ar trebui să sprijine atât expansiunea regenerabilă, cât și dezvoltarea responsabilă a hidrocarburilor.
Mai mult, cadrele regionale precum Agenda 2063 a Uniunii Africane subliniază infrastructura, adăugarea de valoare și securitatea energetică ca piloni ai creșterii pe termen lung.
În cele din urmă, incluziunea energetică în Africa reflectă un calcul economic mai larg. Continentul urmărește să extindă accesul la electricitate, să mobilizeze capital și să păstreze stabilitatea fiscală. Deși căile de tranziție energetică vor varia, obiectivul de bază rămâne consecvent: creștere care este atât durabilă, cât și incluzivă.
Postarea Dezbaterea privind incluziunea energetică în Africa se intensifică a apărut mai întâi pe FurtherAfrica.


